"Viaţa pe ici şi pe colo"

Am o prietenă care mă ţine la curent cam cu tot ce înseamnă experienţe şi poveşti aparte...de data asta am primit un articol din Gândul. E vorba despre curajul unei familii de români de a trăi altfel...
Câţi dintre noi ar avea curajul de a sfida normele tradiţionale? Prima mea reacţie a fost wow...excelent, uite o familie care iese din banal, o familie care simte pe pielea ei cu fiecare zi caldă sau rece diversitatea în toate formele ei posibile: culturală, etnică, lingvistică, religioasă, climatică, administrativă... Îmi spuneam că asta îmi doresc şi eu...şi apoi am început să despic firul în patru, cinci...70 de mii...

Chiar mi-aş dori asta? Da, îmi doresc să călătoresc în jurul lumii și îmi doresc să o fac cu perechea mea...şi doar pentru o perioadă limitată... În călătoria mea în Mexic am întâlnit un băiat din Noua Zeelandă care era plecat de acasă de 3 ani şi vizitase "doar" 60 de ţări...eu m-aş mulţumi şi cu 50!

NU, nu-mi doresc o asemenea experiență pentru copiii mei...de ce? poate pentru că îmi lipseşte acel kilogram, poate chiar tonă de nebunie. Sunt o tradiţionalistă în ideea în care îmi doresc în primul rând stabilitate pentru copiii mei...iar pe lângă stabilitatea primară de "acasă"...nu aş putea să-i privez de stabilitatea în relaţiile cu familia extinsă, stabilitatea în relaţiile lor de prietenie, stabilitatea în tot ce le va fi copilăria...O să ne luăm copiii şi o să-i plimbăm pe unde o să avem puterea fizică şi materială pentru a experimenta cât mai multe, dar nu aş putea să fac din călătorie un mod de viaţă...
nu într-o societate care culmea, e în permanentă mişcare, dar care iubeşte tradiţia şi fără de care nu poate supravieţui!


Toată stima pentru familia lui Dan şi a Marilenei!
Rispect!